Atingerea cifrei de 3 milioane de autovehicule vândute în ultimii zece ani a fost marcată în cadrul Salonului Auto de la Paris, se arată într-un comunicat al grupului.
Vânzările Dacia la nivel mondial au crescut în primul semestru cu 24,4%, în timp ce în Europa, principala piață a mărcii, livrările au avansat cu 36,2%. În bazinul mediteranean, Dacia și-a crescut cota de piață în toate țările din regiune, în ciuda unor contexte economice mai puțin favorabile, conform comunicatului.
De asemenea, Dacia a anunțat că va începe să fie comercializeze autovehicule și pe piața din Israel, înainte de sfârșitul anului. În 2013, Dacia s-a lansat în șase țări – Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Cipru și Malta.